Usca foehnul tarimul diluat de vanitate,
copacul intruchipind constiinta inmugurea eternitatea,
ca un dom al consonantei margaritarelor vremii...
Se tamaduise primavara, alergica la atitea pacate,
caci eludase necredinta.
Calatoria in imaginar s-a izbit insa de indicatorul
rascrucii alternativelor: am ales sa deschid ochii,
constient ca riscam sa pierd jocul;
invaluita intr-o panica inerenta, viata imi zimbea
impetuoasa ca si faptura-mi condamnata sa alerge
cu zimbetul pe buze.
Era ziua mea de nastere...