A venit la mine un bătrân și mi-a spus intr-o doară,
Că oasele mele tinere pot duce si trupul lui șubred,
I le-am dat, spunăndu-i însă, că e pentru ultima oară,
Căci nu vreau în oasele mele să intre mirosul lui putred.
De atunci au trecut ceva ani, dar bătrânul a uitat să se întoarcă,
Eu m-am obișnuit cu stărvul meu hilar, bucăți informe de carne
Si chiar mi-e mai bine așa, căci lumea din milă încearcă,
Să mă treacă Podul Invalizilor, ducîndu-mi trupul în palme.
Din când în când, mă întâlnesc, în drumul căutărilor eterne,
Cu Vânzătorul de Iluzii, oportunist personaj ce-mi propune
In schimbul cărnii mele mâncate de vierme
Proteze din lemn de abanos, înmiresmate cu esențe de parfumuri fine.
Sunt nehotărât. Dacă mă minte și vrea numai să-mi fure trupul.
Nu-mi va rămâne să schimb mai târziu decât sufletul.