În fața ei aș vrea să fiu, din nou, acum.
Micul zeu minunat ce găseam
pietre lucioase în apa râului,
hoțul ce oboseam pândarii toamnelor cu vie
Și îngerul cuminte din duminicile mele ipocrite
când dragul mamei n-avea pereche...
În fața ei, aș vrea să mai fiu, iar,
misteriosul călător pe ulița copilăriei.
Când apusul îmi părea un moș Crăciun ce împacă
pe toată lumea, iar copacul-o casă caldă,
cu streșinile aplecate...

În fața ei aș vrea să am, din nou,
picioarele zgâriate de mărăcinii verii
și ochii mirați la vederea hainei de mătase a lăcustei.