cineva inventase, întâmplător, noaptea
prin contrast, totul părea mai alb
noi ne opream, de fiecare dată,
la răscrucea între acum
și nimic

căutam apoi o vreme punctul comun
ne loveam de lipsa lui de semnalmente
și dimensiuni

la polul opus, lumea plutește în derivă
atât de mare, atât de finită
„și totuși se învârte” șopteau vocile
în tăcerea cu două tăișuri
îngropată în bezna
dintre noi