am șters tot
cu ură, cu furie
cu adrenalina tropăindu-mi în vine
am șters tot
ca și cum aș fi vrut să sparg începuturile lumii
sau istoria în cioburi
ca un demiurg mîniat pe kabbala destinului
am vrut să distrug zilele
și nopțile
și tînguirea serii
și chipul de copil
și ultima tăcere am vrut să ucid
sub copitele Săgetătorului
am șters tot
fiecare vers atins de sîngele meu
ca o stigmă a slăbiciunii,
a necredinței
am vrut să strivesc și ultimul cîntec albastru
în pumnul de oțel al disprețului
ca un triumf despletit și barbar
în cavalcada răzbunării
am vrut să nu știe nimeni
că undeva în mine
e dezbrăcare de primăvară...