De unde venim ? Încotro mergem ? Îmi pun această întrebare de foarte multă vreme. Poate, de când am văzut primul cerșetor bine îmbrăcat pe stradă. Avea un aer atât de fals, atât de indecent în decența lui. Și mi-am spus- în România se cerșește. Era un șoc pentru mine. În cei n ani nu văzusem niciodată un cerșetor. Poate existau, pe lângă bisericile ortodoxe, orientați de pomana ortodoxă . Poate se ascundeau. Dar nici unul nu se putea ascunde mai bine decât acest domn, decât acest cerșetor care era deja mort de rușine, acolo, pe stradă.
Am dreptul să fiu mândru de mine ? Am furat și am mințit. Ca să supraviețuiesc. Ca să pot călători. Ca să pot crea. M-am descurcat. Acest termen, care în tinerețea mea se aplica numai în armată „Aici nu se fură- se completează” acum se aplică peste tot. Statul român nu este în stare să sponsorizeze un intelectual român pentru ca acesta să reprezinte România la un congres în străinătate. Sau este în stare, când e vorba despre EI.
Avem dreptul să fim mândri ? Cred că avem dreptul să ne fie rușine. Nu știu dacă vre-o dată, un popor și-a bătut atâta joc de soarta sa cum ne-am bătut noi în acești 14 ani. Am fost o țară de mitici-de mitici deștepți și descurcăreți Am ajuns o țară de mitici gri, mini-mitici, mitici neînsemnați. Ne-am pierdut plăcerea de a citi. Câte cărți se cumpărau în 1989 ? Câte se cumpără acum ? Ne-am pierdut plăcerea de a trăi .Ce-i oferă viața, intelectualului român, după ora 16.30 ? Mă număr printre cei puțini-probabil, care-și pot permite să frecventeze odată pe lună un club.Câți o pot face ? Câți pot avea și altceva decât terciul infect dat la televizor pe post de circ ? (cu mici excepții-în principal PAX și TV Cultural).
Suntem o țară „liberă”. Mă număr printre cei puțini , care, prin înșelătorie și minciună a putut pleca de zece ori peste graniță, în ultimii 14 ani. Cât a trebuit să mă înjosesc pentru a face rost de acești bani numai eu știu. Dar câți dintre noi pot călători ? Câți dintre noi își pot învinge prejudecățile referitoare la „străinii cei tâmpiți” cărora trebuie să le arate românii „cum se face treaba” ?
De unde venim ? Unde mergem ? Vom ajunge o țară de surogate acolo unde puțini care-și vor permite luxul culturii vor fierbe în sosul lor „prețios” închipuindu-și că atunci când se scoală ei iese soarele- cazul dlui. Liiceanu e ilustrativ. Iar restul ? Restul, pronunțat cu atâta scârbă de oamenii noștrii politici și VIP-uri. Ce se va întâmpla cu restul ? Vor fi fericiți dacă vor avea burta plină- și se vor transforma în conserve alături de MTV. Noapte bună, România.