Aseară,
Dumnezeirea mi s-a părut abătută.
Se plimba prin ea însăși
mângâind un pântec
ajuns la preaplin.
Am adormit
neliniștită.
Dimineața
am scos pletele
în vânt și,
brusc,
Dumnezeirea a născut
picăturile de ploaie.
Le petrecea cu ochii,
cu drag...
Le-a trimis pe pământ
să-și caute destinul
în flori,
în ferestre,
în plete de femeie...