Să ne spargem de piept aceste cuvinte,
să le auzim cioburile
cum se înfig în țărână cuminte.
Să ne îndreptăm apoi ca două lujere mute,
ca două fire de abur,
unul spre altul,
unul spre bucățile celuilalt,
rupte.
Să te învăț cum să iubești prin semne,
ca apa prin pește,
ca vântul prin nor,
ca pomul prin lemne,
ca ochiul prin văz,
pe muțește!
Să te fac pagină albă-albuie,
goală,
ovală,
și,
după care,
cu mâna mea șuie
să scriu pe tine cu bucăți de cuvinte,
copil, un copil, un copil,
ce-ne-asurzesc încă din vintre.