Mă săgetează
imaginea paradisului.
Ceea ce a fost străpuns
cade la pămînt.
Am adormit ieri
și m-am trezit mult mai mic azi,
aproape infim.
M-a micșorat
timpul,
m-a topit
razele soarelui,
m-a distrus
paradisul
cu neantul lui.
Am visat că zbor,
că mă întrec cu păsările răpitoare.
M-am deșteptat acoperită
de pene negre.
A cui au fost oare?
Ale păsărilor?
Sau poate ale îngerilor mascați?
Pluteam pe valuri
ca o sirenă suavă,
neștiind
ce e spațiul,
ce e tristețea armonioasă,
ce e infinitul...
Am văzut primăvara,
am văzut apostoli,
mi s-a proiectat umbra templului
spre care îmi duc povara.
Dar,iar
m-a săgetat
imaginea paradisului...