Plutesc, fără de corp, în lumi astrale,
În timp ce trupul somnului se-ngână
Și-n spațiul meu, cel aplecat pe-o rână,
Nu e ocean, nici munte și nici vale.

Sunetul blând, privirile de lână,
Pas arcuit pe luminoase dale,
Glasul înalt și zborul de petale
Se tot resping - ținându-se de mână.

Vreau să mă-ntorc în trupul meu de seară
Fără să uit de visul cunoscut
Și necuprins de ură și ocară.

Dar n-am să pot fără un pas știut,
Fără priviri și glasul ce coboară
Spre altă mladă, altfel de-nceput.