Oare se vor topi vreodată florile de gheață
Și vântul își va opri fuga printre copacii morți?
Oare va mai veni primăvara cu verdea-i mantie de viață
Spărgând ale iernii ruginite porți?

Căci viscolul trecu pe-aici și a răpit căldura,
Lumină urând... fericire surpând...
Vânturile întristării - moarte speranțe descătușindu-și gura -
Totul în pustie cu ură îngropând...

Nimic nu zboară, nimic nu plutește,
Totul zace - stană în afundul abisului -
Trecute-s toate, oboseala domnește
Și nimeni nu adoarme cu gândul Paradisului...