Ora e strâmbă, clipele-s căzute.
Desfigurat, cadranul amuțește,
Iar minutarul trupului plutește
Într-un torent de cercuri nenăscute.

Se-nvârtoșează vechiul, se-nfrățește
Cu-amețitoare turnuri nevăzute,
Aici în ochiul cu lumini tăcute,
Unde se moare des și se iubește.

Visez că sunt în ziua ce-o să vină
Și-o recunosc în tot ce mi s-a dat.
Trecutul ieri, înveșmântat de cină

Și mâinele ce nu l-am amânat
Se contopesc în azi și se înclină.
Atât a fost de scris și declarat.