Priveste!
Dansează balerina pe lac.
O, cum i se unduie mâinile pe lângă trup!
La poarta sinelui ceresc ea bate elegiac,
iar noi, printre flori și pomi cu ramuri înfructate,
goi, rătăciți și uimiți, ne legănăm în valsul serii.
Se sparge atmosfera în cristale albastre,
nouă ne plouă cu libelule pe brațe
și norii, lovind din aripile pământului,
saltă-n piruetă doi pași mai la dreapta.
Acolo, lăutarii nopților albe, păsările,
neîntrecute în echilibrul lor celest
și-n neștiința timpului, sunt libertine.
Libere!
Și noi suntem ocean fără un țărm anume!
Să nu tresari când cineva-ți va spune
ce bine-ți prinde infinitul!
Liber!
E vântul, nebunul din lacul morii,
ce-aruncă-n patru zări, ritmic,
țărâna neîntinată a sângelui...
liberă!