zilele marcau locul pentru restul bagajului
cu răsfrângeri ce mai știau
să se încreadă din vreme în vreme
și nu mai aflam vești despre noi
cu singurătăți plimbându-se pe plajă
ori dicționare și instrumente pentru urmări
se căutau eroi ce nu mai erau nume purtate
în dimineți dilacerate până la copii
sărmanii mureau de frig
așteptând culoarea cerului nou
tulburările înviau din adâncuri
precum Lazăr crescându-ne
încă o dată brațele
prefăcute ca să dea de timp
identitățile doar convulsii psihologice
răsuciri în jurul propriilor corpuri
în căutarea unui sculptor sublimat
perfect simplu spațiul pentru semnul crucii...