întotdeauna cineva rămânea
pe dinafară
cu o inocență relativă
răbufnirile
pietre smulse de caldarâm vieții
credeam că voi știți
cum neliniștește mersul
fără a privi înapoi
se descifrau în aer semne cu batiste
și oamenii în vârstă se schimbau
cu sentimentele altora
prefăcute în coșul pieptului
până la ultima vibrație
printr-o crăpătură îngustă
o descătușare îl adormea
pe acela o singură dată
și nu mai recunoștea pe nimeni
dispăreau toate
intrările rămâneau
din solidaritate feminină
să doară așteptarea
unor mâini întinse
sau un ecou final
înlăuntrul melcilor...