Mi-e negru
albastrul purpuriu
de cer încenușit,
și greu gândul
apăsând un nod
de creier,
și mai albastru
înroșit din focul
nearzând,
mai gri de piatră
rătăcind în lume
mai fără de rost

Mi-e mai greu
foșnetul de verde
al frunzelor căzute
în capcana timpului,
și timpul
în capcana gândului

Și mai curcubeu
necolorat pe-o
pânză de pictor,
trasând netrasatul
cu mai pensula uscată,
și mai mort pământul
ca niciodată

Dar tu,
libelulă nezburdând
în fumuri,
tu,
mai ești a mea?
Mai de dor,
mai a mea...