Sunt în Ameca, țara din vechime.
Culcat privesc cum sufletul meu pleacă
În neștiute spații să petreacă,
Uitând de-ncovoiere și mulțime.

Ajuns în cerc de săbii fără teacă,
Îl simt strigând spre mine cu asprime,
Dorind să ia inerta-mi rotunjime
Și-n dreptul lui, de-a-ntregul să o treacă.

Mă risipesc printre priviri știute,
Îmi sfâșii carnea crud și nu decid
Cum pot s-ajung pe străvezii redute.

Tot mai aud cuvântul lui avid.
Mă lupt să trec în lumi necunoscute.
Primesc o cheie. Nu știu să deschid.