in fiecare seara veneam alergand pe tarm
si chiar daca tu erai cu mult prea deasupra
eu intindeam spre tine munti si poduri
ca niste cuvinte
aproape spuse-n rastimp

iar daca nu era de-ajuns
in aerul dintre noi desenam scari
cu treptele incovoiate curgand
una intr-alta in ritmul unor bizare melodii

si daramam constructiile aerului pentru tine
din arbori luam crengi imaginam corabii
furtuni izbind inauntrul pieptului
si mii si milioane si miliarde de oceane

apoi alergam iar alergam mai nesfarsit
eram mai aproape mult mai rotund
iar pielea ma lucea te pierdeam de culoare
ca un soare raspandindu-se rosu

pana cand ma gasea seara
si ma mutam in numele tau iar pe deasupra
bura usor si noaptea-si trecea cochilia