O prind în neumblarea cu tălpile mirene
De mâna și de gâtul în albele desene
De plaga minunată a umărului stâng
O prind cum dimineața genunchile îi plâng.
Ea răvășită cade, tămăduind pământul
Despică straturi calde și nemilos avântul
Se rupe deodată cu șaluri și vedenii
Se-ntinde peste pântec lividitatea vremii.
Supusă, îmblânzita rămânere-n tăcere
A vrutului păcat, a sânului de miere
Adoarme dezmierdată de palidul bolnav
O prind și neumblarea se-ntunecă în alb.



Oana Solike