erai călătorul
cu un ochi proaspăt
nu puteai acoperi icoanele
răsăreau odată cu zăpada
căutam floarea perfectă
sub cerul meu întors
la miezul nopții
cu o blândețe somnolentă
îmbrăcam o scoarță de mesteacăn
tu mă pătrundeai prin toate ungherele bolții
din cauza mersului
te părăseau îndoielile
cu fiecare piatră mai ușoară decât aerul
învățam să te scriu în
afară de râuri
într-un contur de inorog
țesălat de vânt
încă te mai iubeam desculț
prin combustia solară...