Toamna.Frunze tematoare

Cazu si ea bolnava-n infinit,
In frunzele topite,
Privind la capat de zenit
Daca si rudele-s venite.

Vazu pe prag de casa o ruda-apropiata,
Facu un salt cu vantul rece,
Vroia sa-i spuna: iarta,
Si toamna asta trece.

Dar n-apuca sa se ridice,
Ca vantul o-ameti.
Gasi vreo doua spice
In care se cam poticni.

Efortul fu zadarnic,
Fu crud, ii fu fatal.
Se chinui amarnic,
Sarind pe-un colt de piedestal.

Veni chiar ea, copila cruda,
Se apleca si-o lua in palma
O inveli caci era nuda,
De ploaia grea de toamna.

Pasi in casa si o-ntinse-ncet,
Intr-un caiet cu alte rude,
Mai bine-asa decat ascet
In lume ce nu mai aude.
(18.10.2000)