În valea cu dureri răbdându-și chinul,
Umbre pustii colindă rătăcite,
Se prigonesc cu trupuri răvășite
Și-și beau licoarea roșie ca vinul.

Cu dinți de lup și pofte hămesite
Pornesc năvala, sfârtecându-și cinul.
Iubesc potopul și urăsc seninul
Agonizând prin râpi secătuite.

Mecanic gest și infectată plagă
Mustesc etern în carnea mea când pui
O notă strâmbă de strivit întreagă.

Un semn nu e în vale să-l compui.
Ce este-această viață fără vlagă
Decât nisip în care aur nu-i ?