dintre coastele care au întemeiat roma
mă împunge un deget în cerul meu cav
rătăcirea cheamă recheamă rătăcire
povestind ziua cu răsăritul bolnav

ocărâți pe cei care seamănă cu zeii
(zeii nu seamănă – fericire – cu nimeni)
voi răscoli casele către eternitate
desăvârșindu-mi numele dat de părinți

colți diurni îmi sfâșie coapsa
se nasc de sub ea seminții de cuvinte
(actibus et voce corde rogare doce)
muncile terminate odihnesc inima

la deschiderea ochilor au fost create
zilele oamenilor îmbrăcate de mort
zadarnic mă deghizez servitor-umbră
augustă mantie de piele eu port

se repezeau popoare către izvorul vieții
blasfemie! Adam a fost ultimul om –
ale cui sunt țâțele astea lăptoase
și șarpele cu care mă spânzur de pom

ale cuie tata ale cuie