Mă plec umil în fața celui tare,
Dar și a celui ce suflarea-și sfarmă.
Cobor genunchiul, necurmată karmă,
Să-mi pot purta ființa spre-nălțare.

Umil rămân când ura-ți este armă
Și-atunci când vii să-mi dărui alinare,
Când ceri răspuns la criptică-ntrebare
Și-n loc de pace mă-nconjori cu larmă.

Nu fac nimic când spaima se abate
Și dinții ei hulpavi mă zdrențuiesc,
Când dau în drum de porți desferecate.

Umil mă port și-atunci când te iubesc.
Atâtea umilințe revărsate
Îmi primenesc zidirea și-o sfințesc.