Mă răsucesc în patul cu dorințe,
Strivit de lenea care-n trup dospește.
Lehămetit și gestul ațipește
În curgerea de vorbe și sentințe.

Rămâne trează clipa ce poftește
Să-și răsădească urma prin semințe.
Un ceas cărunt, uitat de neputințe,
La marginea pământului jelește.

Rescriu tăcut pustiul ce m-apasă
Și mă retrag într-un ungher ascuns
Să rânduiesc mâhniri de pus pe masă.

Odăile sunt hău de nepătruns.
Trăiesc doar la parter în a mea casă.
La catul cel de sus nu am ajuns.