Cred că am devenit ipohondru.
Poate ceva mai special,
dar tot un nebun se cheamă că sunt.
La fiecare simptom de viață sau de moarte
(două boli foarte serioase)
mă îndop cu pastile
de Arghezi, Eminescu, Blaga și Sorescu,
când sufăr de dragoste
beau pe nerăsuflate un poem
de Tagore sau Minulescu
și când mă doare sufletul
singura soluție e să îmi prepar
eu însumi poezia.
Am așadar leac pentru fiecare suferință!
Și cu toate acestea, mă îmbolnăvesc din ce în ce mai des
și din ce în ce mai grav.
Sunt teribil de speriat
și cred că e cazul să urmez un tratament
foarte serios,
undeva, departe,
în infinit.