Punct matematic pe o stea eternă,
Las să mă poarte prețul desfătării,
Chiar peste moarte-n pasul defilării
Cu steagul ierbii coborât în bernă.

Timp lângă timp, supus în veci surpării,
Ne încovoaie răvășirea ternă.
Sorbim supuși din fumul de tavernă,
În spațiul vast atras de legea zării.

La ce-am trasat în actul de prezență
Nu ți-e sortit în vreme să renunți,
Rupând din trup diform, fără esență.

Ce rost ar mai avea atâtea nunți,
Dacă-mi repet umila existență
Și nu am rupt pe rând umbrite punți.