În ochii negri ca noaptea-nnegurată
A apărut o rază de lumină.
Și m-am lăsat de ea purtată
Sub o privire caldă și senină.

Simțeam în viață pentru prima dată
Că mă străbat fioruri mici și fine;
Speram ca vraja să nu fie spulberată
Și să rămân mereu, aici, cu tine.

Dar am crezut că nu te simți prea bine...
Sau am greșit eu? Nu știam...
Și am venit ca să vorbesc cu tine,
Și-mi pare rău... Abia atunci greșeam!

Iar ochii tăi ca noaptea-nnegurată
Din visul meu nimic n-au mai lăsat.
Decât o inimă zdrobită, întristată,
Și-o rană-atât de greu de vindecat.

Și mă întreb acum cum de-am lăsat
Să te ascunzi în a ochilor tăi umbră.
Și-acel frumos și dulce sărutat
Cum a putut atât venin s-ascundă?