Am pus cândva zăbrele la ferestre,
Păzind lumina ce-o primeam sfărmată
Pe corzi de harfă. Ziua-ndurerată
Reîntrupa întinderile-agreste.

Pânda sublimă n-a ajuns vreodată
Să-ndepărteze răvășiri funeste,
Chiar de-am păstrat în gându-mi o poveste
Cu aripa candorii de-altădată.

A mai rămas în mine doar povața
De-a îmblânzi un nestatornic gând,
Smulgând de la ferestre dimineața

Pe gratiile-mi triste fumegând.
În sunet de cascadă să-mi duc viața
De dincolo de timpul cel flâmând.