Când Nontrabanda se lăsa văzută,
Un limpede izvor purtam în mine.
Curgea tăcut spre serile divine
Legând un vis de marea fără cută.

M-au fulgerat apoi uitări de sine,
Când insula porni spre lumea mută
A celor ce se-mprăștie-n derută
Pe aspre stânci acoperind ruine.

În epoci ce-au trecut, cu voci șoptite,
Prin ierburi genii se pierdeau duium
Și zâne mici pluteau pe zări uimite.

ÃŽn verdele Erim salvau un drum.
Dar toate-aceste întrupări slăvite
Nu le mai văd, cu mintea mea de-acum.