au început să mă întrebe
despre pietrele pe care îmi scriu rîurile
limpezirile mele ubicue
scoborîtoare din aorta anilor
liniștea bătătorită în maluri
în vaduri umbrite în izvoare
acolo îmi găsesc pietrele neatinse
de nămolul privirii
ce vor oare
de ce le învinuiesc le pîndesc nemișcarea
sărutul apelor
ca și cum odihna rîurilor mele ar fi sacrilegiu
oracol casandric învinuire
treceți mai departe
întoarceți privirea goală spre zodia voastră opacă
așezați-vă sufletul pe alte hotare
pe rîpele voastre secate
mușcați din țărîna izvoarelor negre
din amorțirea nopților voastre slute
nu mă întrebați de unde vin pădurile
nici stîncile mele nici prundișurile
vor trece printre voi
doar timp de o singură tresărire
nu vor tulbura nimic
din anotimpul vostru letargic
apoi vor dispare încet în aceeași liniște
din care s-au născut
va fi iarăși nisip, cenușă și ploaie