La curtea regelui Smarald
sunt de temut, pe-o tablă dată,
eu, biet emul (mă bat cu pumnii),
Heliodor, cu părul sur,
dar mă consideră mai dur
doar calul alb
când zboară ulmii

la pas, iubirea mea, îți spun,
la pas, și ai să vezi cum turnul,
cel de temut
pe-o tablă dată,
cel iscodit de un nebun,
zboară, Heliodor,
corbul
(un biet emul)
la poarta inimii celeste
de strajă stând
cu trei pioni,
și chiar și tu, mă uit mai bine,
ai nas și mâini, chiar și picioare
tot un pion?
ce-asemănare!

la curtea regelui Smarald
se bate scump în ametiste,
o parte cade-n sămânțare
o alta se dospește, moare.

sunt prinsă-ntr-o enclavă

doare!