O creangă ruptă de cireș înflorit
A scris pe nisipul grădinii mele
Un vers ne-nțeles ca un răsărit
De lună și stele

Altfel cuvintele de piatră sunt la locul lor
Ca niște priviri de zăpadă...
Aripa lui ce-o mângâia uneori
A lăsat-o să cadă!

În jurul pavilionului de porțelan pictat
O parte din versul ne-nțeles și certat
Pe aripa ce încă se zbate copiat
S-a întors, a plecat...

Pe mătasea kimonoului meu indigo
Petalele florilor de cireș s-au oprit
O clipă, ca-ntr-un ultim salut de adio
Îngenunchez înmărmurit.