Iluzia de zahăr s-o frângem pe genunchi
mireasma orei lasă în noi mai mult eroare,
de parcă nimfe albe s-ar dezbrăca în trunchi
ademenind străinii în scorburi de răcoare.

Și staulul primește la iesle un pian,
magii colindă steaua prin pulpele femeii,
din plictiseală urcă Sisif un bolovan
și păcălește nu știu a câta oară zeii,

o limbă de zăpadă vorbește-n vară stins
în stelele știute oficiază vinul,
un șarpe leagă roua edenului încins –
când azvârlim cu pietre și călărim destinul.