De ce să plângă
iar in toamnă
copacii zvelți cu umbra lungă
și scoici de frunze să se scurgă
din liniștea bălană ?


lăsați copacii să se-nalțe
ca sfeșnice cu mii de brațe
și să se-ntindă către cer
spre-al toamnei soare- giuvaer .

copaci de frunze dezbărați
sunt stoluri de înaripați
și chiar -parcă ar vrea să zboare
cu trupuri suple de cocoare.

dar stau, și se întind mereu
spre ceruri către Dumnezeu .
și fiecare e o punte
de la stele înspre frunte.

iar sufletele noastre agățătoare
se învârtesc ca-n ceas de sărbătoare
urcându-se în spirală, grațioase
spre nori printre crenguțe prețioase.

acolo sus întinse și pierdute
se vor preface-n iarbă pentru ciute .
să vezi apoi alene cum să le mulgi se-ntoarnă
ciutele cerului peste toamnă