...cuvinte care sapă morminte,
iubiri ce se vor împliniri,
sfâșieri ce ajung învieri,
vremuri ce se pierd între neguri,

Și totul, o pânză pe care se-aștern:
lacrimile noastre,
mirate și-albastre,
și vise de noapte,
în șoapte de moarte...

Anotimpuri de dragoste,
Ca și când s-ar sfâșia
vremelnicele clipe,
și-n adâncile fisuri,
picături
de nisip închegat
ca o tristă spirală,

S-ar scurge absurd
între creare și ființare...

Să mă simt în fiece fir
pe care-l văd înstrăinându-mă
de trecerea prin clipe,
O ceață ireală, care mă mângâie
cu fiecare val
ce-l văd înghițindu-mă încet,
se destramă în fire de suflet,
din care țes în noapte-adâncă
miraculos tablou al frângerii mele...

Să-ți țin în palmele sufletului
unduirile privirilor scuturate
sub un tainic surâs,
arcuit peste mugurii ce-i simt
plesnind sub pleoape
uimite de primăvară...