îmi vine să fac cele mai neașteptate lucruri
deunăzi pe coate prin manșeta ta
am ajuns în piața san marco
ai luat-o pe scurtătură –
mi-ai zis crezând că sunt un porumbel
nu mai zbor de mult, ai uitat

o idee de pluș îți împachetase ochelarii fumurii
un tren dezinhibat tropăia pe oriunde
eu nu te voi părăsi – flutura un steguleț
la fiecare geam deschis
ferestrele blocate îmi aruncau mesaje secrete:
nu te atașa prea mult de locomotivă, totul se poate sfârși

găsisem nasturii împrăștiați, mi se păreau așa de dulci atinși de tine
viața câmpului e un ac, uite o picătură de sânge...
e cerul, ți-am spus, scurs prin butoniera șinelor curbate
paralelismul e o utopie
eu și cu tine ne atingem în punctul
în care infinitul se îndură
și se întoarce în noi