Răspunde-mi, Doamne, tihna mea ne-nvinsă.
Scoate-mă-n larg, când țărmul mă înghite.
Nu-mi da obida vorbei năruite
Și patima în șovăire prinsă.

Primește-mi jertfa cărnii izgonite,
Smerenia de gândul-rug atinsă,
Aprinde raza în privire stinsă
Și-nvinge spaima-n trupuri împietrite.

Acest izvor de liniște și bine
Hrănește clipa scursă pe obraz,
Ca cel supus pornirilor străine

Să nu rodească umbra-n cuget treaz.
Mă culc și trec prin vămile senine
Cu Tine-n suflet, veșnicu-mi răgaz.