Seara cu papuci de șoapte și cu liniște în ochi
Se așează pe potecă vrând să-și despletească părul
Umbra ei alunecoasă, se adună în fini stropi
Lacrimă de stea albastră, care-și potolește dorul.


Doar în scorbură, acolo, o făptură stă un pic
Cu lăbuțe-n miniatură și-un botic... atât de mic

Sub blănița roșcovană, inimioara-i bate tare,
Și-a zburlit toată codița: veverița e-n picioare...

Cât a mers! A obosit! S-a oprit, s-a tot gândit
Ce să facă. Cum să spună, într-un fel mai explicit.

Cu crenguța de alun umezită în cerneală
Scrie mic și ordonat, încruntând dintr-o sprânceană:


"Te iubesc! Toate-s hotărâte, sus, printre roșii aștri
Și mai jos mă iscălesc:
Veverița ta cu ochi albaștri."