Izgonitor de vorbe voi rămâne,
Să nu alunge zbor de rândunică.
De șoapta ce mă-nlănțuie mi-e frică,
Ca nu cumva tăcerea să-mi amâne.

Privesc în mine. Tihna se ridică,
Agonisind puterile-mi bătrâne.
Doresc ca Fiica Marii să îngâne,
Cu mine-odată, ruga-mi de furnică.

Dau la o parte lestul din rostirea
Scuipată-n țipăt cu profilul dur.
Izbesc în miezul lui spărgând zidirea

Și mii de cioburi se desfac în jur.
Ce a rămas din mine e uimirea,
Un cuget simplu, roditor și pur.