tot mai aprig striga umbra cum urla mutenia lumii
ca si cind sa rup din lesa otraviti din luna cainii
tot mai des le dau hap cu galbena de porumbaca
umbra sta la rind la treierat de lemn - ea sapa
nici-un bocet nu se mai aude marea fara valuri;e
lumea spintecind din oase pestele si din infinit coloanele
Umbra care deseneaza pe nisip un strigat si sparge la piatra
trage in carut cu patru roti din pamintul ce ma-ngroapa
in uitare in mirare in trei semne ce au sare
sare si cu mirodenii stau legate-n lant vedenii
tot mai aprig striga umbra ta cum la mutenie
vind la schimb...vedenie

constanta 2 oct 2004