fiecare ochi e un pântec al liniștii
pârguirea anotimpurilor descompunându-l
arome
nimeni își amintește lacrima sânului
alăptând iernile tăcerilor veșnice

tu ești mama mea sânule?
eu sunt mama mea necuvântată cine
a purtat în sămânță visele amândurora?

pruncii aceștia nu s-au alăptat niciodată
părinții aceștia nu au avut niciodată părinți
zilele și nopțile sunt coaste împerecheate
crescând dinții de lapte ai împruncirilor vii

celalalt sân nu s-a născut niciodată
el se oglindește umbră în dâre de ceas
crește din el un melc ce și-a uitat casa
și hainele și pielea și fricile lui

sunt eu mama ta sânule?
ești tu o poartă în pântecul întunericului?
cine sânule scrie cu semne de lapte
sufletul poeților pe cer?

(cât de tare mă doare în tine un ochi)