UN atom de bucurie
Þine cât gravitația noastră.
UNul în jurul celuilalt
Cronometrând lumea,
Suspendând-o
de marginile UNui orizont

ÃŽntre marginile sale
Statuile prind viață
Când ne privim...
DE CE sărbătorim atât de puțin
viața dezinhibată de atomi de trist?
Pictura de deasupra ochilor de copil
e dulce,
De ce răsună trist
Când oamenii nu miros adierea sacră a culorilor?
Panglici de roz, de galben, de maro, de albastru
Se ascultă una pe alta într-un dans feeric
Și ne șoptesc de trecerea secundelor
Una câte Una peste obrazul nostru...

Știu, nu-mi mai spune,
Toate trec, toate se duc...
De-aceea, mai senină
n-ar fi trecerea
dacă
dacă
am atinge tandru panglicile
cu zâmbete?
de fiecare dată
măcar o dată de fiecare dată!
de astă dată!