ÃŽn miezul miezului de noapte
Când deșarte vise
Se tipăresc în subconștient;
Sau când se doarme inert;
Când hoții tocmai termină
Să fure adevărul
Și-l ascund în pădure,
Cineva a pus ceasul să sune!!...
E beznă cumplită și cer
Amânare...
Dar cerul nu are decât
Acest ceas pentru mine...
Mă nasc, deci?!
Sau pier sub o mască de bine...
...! Mă răsucesc pe călcâie,
Mă străduiesc
Cu tot reumatismul
Și optica mea pe dos
După atâta timp de meditat
Cu capul în jos;
E vremea să intru în viață
Și pruncul de mine
Învață
Că altă cale nu este
-spre spații celeste-
Decât acest travaliu
Presărat cu durere... și sânge...
Și potire de fiere...
Vechiul din mine mai strânge
Frunze de smochin
ÃŽn jurul propriului eu...
E greu, prieteni, tare este greu!...
Dar mă voi naște!
Căci cine-i nebun
Ceasului de aur să-i stea împotrivă
Când moartea îl paște?!

22 martie 1988