Si câte toamne mai cădea-vor peste noi
Cu ochi de frunze violet înger de ploi
Veghiându-ne pe rani sfârșit de vară
Când clopote pe dealuri se scoboară

Cu-amurg în ceruri nori de paralele
Si cântecul tăcerii silfide-n emisfere
Ce vor roti înalturi aripi de orbi cocori
Tot ofilind în suflet mirosuri de bujori

În cuiburi goale părăsite de ghetari
Și colivii în care mor galben canari
Cu cântece din scufundata Atlantidă
Taiate brate in statui de Afrodită

Cu anotimpuri inundate de mister
Culori din vântul ce rotește efemer
Acoperișuri tandre peste pomi și case
ÃŽn perseide despletite-n nebuloase

Cu rănile sfârșitului pierdut pe-afară
Când clopote pe dealuri se scoboară
Și toamne cad milenii în transă peste noi
Lacustru ochi de frunze in sfasieri de ploi