Îmi spui povești de dragoste,
să-mi încălzească mîinile reci,
încurcate-n firele de păr
roase la vîrfuri,
de-un trecut
în care mi-ai lipsit
mult prea mult...
“Rebela mea”, îmi spui,
și cerul se umple de stele
marea de reflecțiile-i impure,
și pămîntul de-ale noastre trupuri,
ce-i mîngîie tandru
mișcarea de rotire
și noi cu el,
ne-ntoarcem învinși,
unul spre altul,
ne-nvelim în voia sorții,
ne dezbrăcăm de haine,
de piele, de carne, de trup,
ne-ndepărtăm de solitudinea
dintre un ‘mine’ și ‘tine’
ce s-au uscat demult,
de au rămas doar cojile,
în urma Noastră.