“Să-i dai un nume !
- toți au spus -
s-o îmbraci acum ca lumea,
să-i fie bine, cald, și drag,
sensibilă e, ca un ghepard –
ce paradox, dar, nu-i așa ,
crezi c-ar putea, chiar ar putea,
mai mult de-atîta îngheța ?”

„Să-i dai un nume!
- au tot spus -
și vezi, să-ți fie milă,
să-i împumuți,
din cînd în cînd,
din ritmul inimii bătînd,
atîtea alte jocuri sunt,
mimînd îmbrațișarea.

La naiba, știi ! –
e prea fragilă,
toată suflarea-i de verbină
din porțelan e osul ei ? –
un monolit cu trama fină,
păpușa doarme și în vis
aștepți dorința ca să vină.

„Să-mi dai un nume!
- deci, ți-am spus -
și m-ai trezit
din vis , speriat,
captiv printre amprente,
în palma mea prea strînsă,
rea,
identitatea mea de catifea,
din clipele recente.