chipul tău nu avea nimic deosebit
culoarea albastră a cearcănelor
nu putea fi poetică
dimpotrivă
părea mai degrabă privirea unei liceene epuizate
în neîmplinirea topită a nopților
aveai un infinit al degetelor pe care nu l-am înțeles
poate de aceea nu ne-am putut atinge niciodată
zăpezile îți mușcau rotundul genunchilor
adulmecînd înspre dimineață
urmele gîndurilor mele
rătăcite
ca un fluture în decembrie





imagine: Compoziție II - Piet Mondrian 1929