E liniște. Se-anunță torente.
În clipele îmbâcsite cu humă
Îmi îngenunchează latente
Lacrimile ce anunță furtună.

S-a pornit. Atmosfera e plină
De nori ce erup în demență,
Fulgere albastre s-anină
De iriși fără de esență.

Descătușată, natura plângândă
Mă-nvăluie-n noapte,
Iar Fata Morgana plăpândă
M-acoperă cu sălbatice șoapte.

S-a oprit. Și-n lumina spectrală
Respir cele șapte culori,
M-am pierdut prin nuanța ancestrală
Și-am murit de o mie de ori.

În clipe se naște un zâmbet;
E liniște. Poate prea multă.
Privirea cu esență de tunet
Mi-ascultă tăcerea... mi-ascultă...