undeva tot aleargă toate semnele:
gânduri de umbră, gânduri de furie, gânduri de turbare,
fără scăpare suie pe șiră șarpe purtător de veninuri…
‘te-n chinuri !
icoana de toamnă lasă dâre pe ziduri de casă,
pe suflete, pe obraz…
aia era doar o lacrimă, lasă!
te-am, nu te am, te poartă vântul pe semne spre muri scrijeliți
de biserici nedemne;
te …du, mă lasă.

aer

șuierat îmi arde năprasnic febra în casă,
dospesc urme fierbinți,
le legăn pe creștet, pe umeri, pe brațe,
înainte-napoi, înapoi înainte
sună valuri de vânt în clopote de aramă,
mă-ndoi între lumi de pământ și de teamă…

mă sufoc

nu mă-ncape clipa nici locul,
mă arde sub talpă pământul și-n palme norocul
e nod, e sudalmă, cădere-nspre humă,
îmi curge de-odată carnea, fâșii, de pe oase
nasc din tendoane joarde de viță, le-ntind bâjbâind înspre tine,
mă tem de absențe,
fragmente de moarte la pândă, latente, tăioase,
uneori nu e loc pentru zile,

voi veni, zici,

între timp am să mor gâtuită-n tăceri sinuoase ca o eșarfă
cu parfum de trădare și spaimă,
cu-nfățișare de gheară cu unghii croite din cioburi
de-oglinzi sfărâmate în alte lumi, de alte secunde scălâmbe,
de alți vinovați pentru care eu nu am a răspunde…

pulbere

amprente și umbre imposibil de șters
le păstrez încrustate în carne, nu le-am vrut
dar le am, de-acuma etern și fără scăpare,
nu se șterg cu nimic, mă ard și
dinspre ieri către azi plouă veșnic cu sare, îmi picură sânge străin
în lacrimi,
mă sting ca într-un ocean
în, poate ultima, îmbrățișare…

aleargă prin mine semne străine. mă doare.